Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” academicianului Nicolae Manolescu, pentru întreaga activitate în domeniul literaturii şi al ştiinţelor umaniste.
Festivitatea va avea loc miercuri, 26 octombrie, în Bibliotecii Universitare, a informat Universitatea Ovidius, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Potrivit profesorul universitar Angelo Mitchievici, care va susţine un laudatio, asemenea lui Eugen Lovinescu şi George Călinescu, Nicolae Manolescu este autorul unor opere fundamentale care au reînnoit discursul critic şi gândirea fenomenului literar.
„Ca şi Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu şi G. Călinescu, Nicolae Manolescu, una dintre cele mai limpezi minţi ale generaţiei sale, este unul dintre creatorii de canon literar, un canon care s-a întemeiat pe o permanenţă a criticii literare de întâmpinare. Nicolae Manolescu este autorul unor opere fundamentale care au reînnoit discursul critic şi gândirea fenomenului literar. Printre ele se află remarcabilul studiu despre roman în trei volume, Arca lui Noe, cel prin care reevaluează contribuţia maioresciană în cultura română, Contradicţia lui Maiorescu, eseul ce oferă o viziune de ansamblu asupra operei sadoveniene din perspectiva puterilor pe care le mobilizează universul cărţii, Sadoveanu sau utopia cărţii, studiile care deschid o perspectivă înnoitoare asupra poeziei româneşti şi a discursului poetic din Despre poezie etc”, a afirmat Angelo Mitchievici, citat în comunicat.
Angelo Mitchievici punctează că Nicolae Manolescu este membru al Academiei Române, ambasador al României la UNESCO, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Totodată, lui Nicolae Manolescu i-au fost acordate medalia şi titlul Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, Învăţământului Superior şi Cercetării din Franţa, menţionează Mitchievici.
„Relevându-şi monumentalitatea, strălucirea stilistică şi intelectuală, opera lui Nicolae Manolescu răspunde chemării timpului ei şi mai ales provocărilor acelui timp, ca o lumină în tenebre, ca un exerciţiu al libertăţii şi demnităţii fie într-un moment al contestării lor, fie într-unul al devalorizării lor”, mai afirmă, în documentul citat, Angelo Mitchievici.