Felul în care arată orașul depinde în mare măsură de administrația locală și într-o măsură mai mică, dar nu lipsită de importanță, de noi, locuitorii ei. Îngrijirea orașului, la fel ca și menținerea unui spațiu verde de calitate implică un efort comun. Atâta timp cât spațiile verzi vor fi distruse, orașul nostru va fi afectat din punct de vedere estetic, dar și financiar.

La scurt timp după ce au fost plantate, foarte multe flori și gard viu au fost furate sau distruse. În zona Trocadero spre exemplu, peste 50 de butași de trandafiri au fost smulși din jardinierele proaspăt recondiționate, care îmbogățite cu flori ar schimba total imaginea zonei. De asemenea, în cartierul Faleză Nord a fost furat alte zeci de fire de gard viu proaspăt plantat. Acestea sunt doar câteva exemple de situații cu care se confruntă administrația locală. Angajații Serviciului Salubritate și Spații Verzi au depus plângere la Inspectoratul Județean de Poliție, iar polițiștii locali încearcă identificarea autorilor în baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

Vă rugăm să nu asistați impasibili la actele de vandalism, să protejați spațiul verde, arborii, arbuștii și plantele, iar în situația în care constatați fapte antisociale de sustragere a materialului dendrologic să sesizați acest lucru la numerele de telefon:0241.55.00.55-Dispecerat Primăria Constanța și 0241.484205 și 0341.922 sau email: politia.locala@primaria-constanta.ro.

Numai prin colaborare putem contribui la menținerea unui oraș frumos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.