Aproape 50 de subsectoare de plajă de pe litoral vor fi scoase la licitaţie, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), care au precizat că 38 dintre acestea sunt în staţiunea Mamaia. Reprezentanţii ANAR au anunţat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că a fost realizată o inventariere a sectoarelor de plajă.

„Conform Ordonanţei nr. 8/martie 2023, instituţia noastră are în vedere organizarea în cel mai scurt timp a unei noi proceduri de licitaţie publică cu scoaterea la licitaţie a subsectoarelor neatribuite în cele trei etape organizate în 2023 şi care fac obiectul Ordonanţei. Este vorba despre 48 de subsectoare din staţiunile Mamaia, Constanţa, Venus, Saturn, Mangalia şi Vama Veche”, au precizat reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Ei au adăugat că dintre acestea 38 de subsectoare sunt din staţiunea Mamaia. Anunţul de participare va fi publicat pe site-ul instituţiei www.rowater.ro, în subsecţiunea „Licitaţii”. Reprezentanţii ANAR au mai menţionat că procedura de licitaţie va avea loc până la sfârşitul acestei luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.