Pompierii constănţeni au intervenit sâmbătă pentru îndepărtarea molozului de lângă clădirea Spitalului de Boli Infecţioase, care risca să ajungă în subsolul unităţii. De asemenea, apa de la ploaie s-a prelins în subsolul unităţii medicale. În plus, echipele de intervenţie au mai fost solicitate pentru scoaterea apei din nouă garsoniere aflate la demisolul unui bloc şi din subsolul unei biserici.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă dimineaţă, pentru îndepărtarea molozului de lângă clădirea Spitalului de Boli Infecţioase. Molozul provine de la lucrările care au loc la unitatea medicală, iar din cauza ploilor risca să ajungă în subsolul unităţii.

De asemenea, apa de la ploile torenţiale din ultimele ore s-a prelins în subsolul unităţii medicale.

Totodată, pompierii au mai intervenit la un bloc situat pe Aleea Egretei din municipiul Constanţa pentru evacuarea apei din demisol unde se aflau 11 garsoniere, nouă dintre acestea fiind afectate de apă.

În municipiul Constanţa s-a mai acţionat şi pentru degajarea apei din alte două locuinţe şi o curte, precum şi din subsolul unei biserici.

De asemenea, în localitatea Lumina, pompierii au intervenit pentru scoaterea apei dintr-o curte şi din demisolul unei locuinţe.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii municipiului Constanţa.

“Avertizare meteo de averse torenţiale care vor cumula 50 l/mp, descărcări electrice, grindină. Perioada de manifestare: 3 septembrie, între orele 03 – 04. Evitaţi deplasările şi luaţi măsuri de adăpostire şi autoprotecţie”, se arată în mesajul Ro-Alert.

Totodată, judeţul Constanţa s-a aflat sâmbătă sub avertizare cod portocaliu de ploi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.