Şoferul care a accidentat un pieton, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Constanţa, a fost reţinut pentru 24 de ore.

„La data de 17 septembrie, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 30 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Bărbatul a fost condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. El va fi prezentat luni, Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere legală.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa a avut loc un accident rutier.

“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că o persoană necunoscută ar fi condus un autoturism şi ar fi accidentat un bărbat, de 33 de ani aflat pe partea carosabilă. Ulterior, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului. Pietonul a fost grav rănit. În urma cercetărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat, fiind vorba de un bărbat, de 30 de ani”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.