Deschiderea noului an școlar nu trebuie să fie umbrită de niciun incident neplăcut, de aceea polițiștii locali sunt prezenți astăzi în proximitatea unităților școlare. Conform Planului Teritorial Comun de Acțiune, Direcția Generală Poliția Locală Constanța asigură protecția și siguranța elevilor și a cadrelor didactice în 32 de unități de învățământ din municipiul Constanța, restul unităților de învățământ revenind în sarcina altor instituții abilitate în acest sens.

Polițiștii locali sunt prezenți zilnic în perimetrul unităților de învățământ pentru a asigura protecţia şi siguranţa elevilor.

Zonele de acces în școlile și liceele din municipiul Constanța sunt monitorizate de echipele Serviciului de Ordine Publică, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor.

Polițiștii locali cu atribuții privind circulația rutieră acționează în proximitatea instituțiilor de învățământ pentru a asigura fluența traficului rutier și pietonal.

Pe această cale recomandăm elevilor și părinților să depună eforturi concentrate pentru creșterea siguranței rutiere, să fie atenți la semnalele oamenilor legii, iar dacă sesizează o faptă antisocială să apeleze cu încredere la polițiștii locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.